Muzeul Etnografic
este primul muzeu etnografic din România, care şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, de la înfiinţare până în prezent. Această instituţie a adunat, în cele opt decenii de activitate, cu răbdare şi competenţă ştiinţifică, zeci de mii de mărturii ale civilizaţiei tradiţionale din spaţiul românesc.
Iniţiativa înfiinţării muzeului aparţine Ministerului Artelor care, în 1920, pornind de la propunerile înaintate de Coriolan Petranu, inspectorul general al muzeelor în cadrul Consiliului Dirigent Român, a oferit suma de 600.000 lei pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic la Cluj.
La 4 mai 1922 Fundaţia Culturală \”Principele Carol\”numeşte o comisie, formată din George Vâlsan, Sextil Puşcariu, Alexandru Lapedatu, Romulus Vuia şi George Oprescu care urma să facă propuneri în vederea constituirii Muzeului.
Astfel, în iunie 1922, Comisia hotărăşte înfiinţarea imediată, la Cluj, a unui muzeu etnografic. Jaloanele programului ştiinţific, în baza căruia urma să funcţioneze Muzeul, au fost trasate în şedinţa din 22 iunie 1922. Acestea prevedeau ca Muzeul nou înfiinţat să cuprindă toate ramurile etnografiei, nu numai arta populară, să cerceteze, să adune, să păstreze şi să valorifice ştiinţific obiectele şi fenomenele culturii populare româneşti şi ale naţionalităţilor coabitante, să formeze un vast fond documentar, valorificat prin expoziţia pavilionară, prin secţia în aer liber şi, în principal, prin studii de specialitate.
Înfiinţarea Muzeului Etnografic al Ardealului a marcat un moment important în istoria muzeografiei şi etnografiei româneşti, fiind primul muzeu care are la bază un program ştiinţific, ca urmare a unor campanii de cercetări, finalizate cu achiziţionarea unui număr impresionant de materiale etnografice (1.230 de obiecte şi 160 fotografii) care, organizate tematic, au constituit suportul primei expoziţii etnografice. Programul ştiinţific al muzeului a fost elaborat de cei mai de seamă specialişti ai vremii, cu serioase cunoştinţe, în cercetarea culturii populare şi în domeniul etnografiei.
La 1 ianuarie 1923, apreciind rezultatele acestor campanii de cercetare, Fundaţia Culturală \”Principele Carol\” numeşte, în funcţia de director al muzeului, pe profesorul Romulus Vuia, ale cărui idei fundamentale, elaborate în cartea sa \”Muzeul Etnografic al Ardealului\” constituie şi astăzi funcţiile esenţiale ale acestui muzeu.
MET – sediul central
Str. Memorandumului nr. 21, 400114 Cluj-Napoca
Tel. +40.264.592.344
EXPOZITIA IN AER LIBER (Parcul Etnografic Romulus Vuia)
Str. Taietura Turcului f.n., 400221 Cluj-Napoca
Tel. +40.264.586.776
Acces
La Parcul Etnografic \”Romulus Vuia\” se poate ajunge şi prin mijloacele de transport în comun
Autobuze
liniile 26, 27, 28, 30, 41, coborâre statia \” Piata 14 iulie\”
Planul tematic al Parcului a fost elaborat în anul 1929 de profesorul Romulus Vuia, pornind de la necesitatea de a se realiza un muzeu etnografic complex, în care expunerea pavilionară şi cea în aer liber să se completeze reciproc. Muzeul era conceput şi ca o unitate economică în care gospodăriile urmau să fie locuite, efectiv, de către familii reprezentative pentru zonele de provenienţă.
În perioada 1929-1940 au fost transferate în Parcul Etnografic următoarele construcţii: Casa din Vidra (1929), o stână din Poiana Sibiului împreună cu ciobanul şi 75 de oi (1930), Troiţa din Lupşa (1931), Gospodăria din Telciu (1932) – donaţia locuitorilor comunei Telciu şi Şura maghiară din Stana (1936). În paralel, au fost întreprinse formalităţile în vederea transferării următoarelor obiective: Casa olarului Moise Terme din Leheceni (Bihor), Gospodăria nr. 397 din Poiana Sibiului, Gospodăriile din Arieşeni (Munţii Apuseni), Peştera (zona Bran), Biserica de lemn din Fildu de Sus (1727), donată în 1924 de către comunitatea sătească şi cea din Negrileşti.
În urma Diktatului de la Viena (30 August 1940), Muzeul Etnografic şi Parcul Naţional se refugiază la Sibiu, unde funcţionează până în anul 1945 când, în luna iulie a aceluiaşi an, personalul şi patrimoniul revin la Cluj. Din toate construcţiile, existente anterior războiului în Parcul Etnografic, numai casa de la Vidra a supravieţuit, toate celelalte fiind distruse în perioada războiului.
În 1956, Teodor Onişor şi Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind patru sectoare tematice, adoptându-se totodată denumirea de Secţie în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
I. Instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti.
II. Tipuri zonale de gospodării şi monumente de arhitectură populară.
III. Sectorul etnobotanic (plante tradiţionale, construcţii agricole din hotar).
IV. Sectorul etnozoologic (creşterea animalelor, construcţii pastorale din hotarul satelor).
Odată cu această restructurare s-au stabilit criteriile ştiinţifice, pe baza cărora urmau să fie transferate construcţiile în Parcul Etnografic, precum şi zonarea etnografică a Transilvaniei.
În perioada 1922-1925, muzeul a funcţionat în clădirea Muzeului de Arte şi Meserii de pe strada G. Bariţiu nr. 5. În această clădire, în primăvara anului 1923, se deschide prima expoziţie etnografică românească din Cluj cu obiectele achiziţionate din Pădureni şi ţara Haţegului.
În perioada 1925-1935, muzeul funcţionează în clădirea din Piaţa Mihai Viteazul, în care, la 17 iunie 1928 se deschide oficial expoziţia permanentă, ea având următoarele sectoare tematice: cules din natură, vânătoare, pescuit, agricultură, creşterea animalelor, industria casnică textilă, cojocărit, ceramică, mobilier, elemente de construcţie, vase de bucătărie, port popular, cusături – ţesături, hărţi etnografice.
În perioadele 1935-1940 şi 1945-1957 muzeul a funcţionat în clădirea din Parcul public al oraşului, unde, la 17 iulie 1937 se deschide oficial, în prezenţa Regelui Carol al II-lea, expoziţia permanentă care cuprindea aceleaşi sectoare tematice ca şi aceea din 1928.
După Diktatul de la Viena (30 august 1940), muzeul se refugiază, împreună cu Universitatea, la Sibiu, unde funcţionează până la 13 iulie 1945. În anul 1957, Muzeului i se atribuie Palatul \”Reduta\” de pe strada Memorandumului, clădire în care funcţionează şi în prezent.
Clădirea, monument istoric, datează din secolul al XVI-lea, perioadă din care se păstrează doar subsolul. În secolul al XVIII-lea, clădirea a fost renovată, aici funcţionând cel mai important han al oraşului, ”Calul Bălan”. În secolul al XIX-lea, printr-o nouă renovare, i s-a conferit înfăţişarea actuală primind, totodată, denumirea de “Reduta”. Tot în această perioadă, clădirea devine unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative şi culturale din Transilvania. Sala mare de la primul etaj a fost martora unor importante evenimente culturale şi istorice, atât pentru Transilvania, cât şi pentru oraş: concerte, adunări publice şi recepţii. Aici au concertat mari muzicieni ai lumii: Franz Liszt, Bélá Bártok sau George Enescu. Clădirea a fost, de asemenea, unul din locurile de întrunire ale Dietei Transilvaniei (Parlamentul provinciei).
În 1894 s-a desfăşurat, în palatul “Reduta”, unul din cele mai mari procese politice ale secolului, reflectat de întreaga presă europeană: Procesul Memorandiştilor. În pledoaria rostită, în cadrul acestui proces, în calitate de acuzat, fruntaşul politic român dr. Ioan Raţiu a rostit memorabilele cuvinte: ”Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă!”
În anul 2001, expoziţia permanentă a fost închisă, Muzeul, intrând într-un amplu proces de restaurare, modernizare, reorganizare. Expoziţia permanentă a fost redeschisă în 21 decembrie 2006, sub o nouă înfăţişare prin aducerea ei la noile standarde ale muzeografiei contemporane.
Sursa: hartaclujnapoca-ro
