Cu TAXI-ul în My Way Club

DSC_0070

Cu siguranţǎ fanii Taxi, care pânǎ ieri nu au fost la cel puţin la un concert de-al trupei, au ,,trǎit pe jumǎtate, (..) visat pe jumǎtate şi (…) pierdut o jumǎtate de viaţǎ fǎrǎ sǎ-şi dea seama”,  dupǎ cum le-a cântat Dan de pe scena My Way Club-ului pe data de 9 martie. Deşi cu întârziere de 1 orǎ, sala ticsitǎ de oamenii a rǎsunat zgomotos când membrii trupei s-au ridicat de la masǎ şi au început sǎ-şi facǎ drum prin mulţime.

,,Hai sǎ cǎntǎm” a exclamat Dan zâmbǎreţ pe primele note din arhicunoscuta piesǎ ,, Criogenia salveazǎ România”. Au urmat o serie de balade, Dan prevenind însǎ publicul feminin: ,, Hai aşa câteva balade, dar dupǎ aia trebuie sǎ ne dezlǎnţuim, cǎ doar ziua femeii a trecut”. Spre bucuria fetelor, care trimiteau serveţele scrise în faţǎ pentru a-l încuraja pe Dan sǎ cânte piesele lor preferate, repertoriul trupei a fost foarte variat, astfel încât nimeni nu a avut pânǎ la urmǎ de suferit. Sala a cântat cuvânt de cuvânt toate melodiile, a încercat sǎ îngâne chiar şi suntele instrumentelor, atât de bine cunoştea creaţiile trupei. Incurajat de mulţimea zgomotoasǎ, Dan a chiar încercat sǎ îşi aminteascǎ unele piese mai vechi. Nu se punea problema uitǎrii versurilor pentru cǎ o salǎ întreagǎ îl ajuta: ,, ar trebui sǎ urcaţi voi aici pe scenǎ, cǎ voi stiţi mult mai bine decât mine” a recunsocut el râzând în hohote.

Deşi dupǎ cele vǎzute la concert, cei mai mulţi cititori cunosc şi povestea Taxi ,, pe din afarǎ”, va urma o scurtǎ prezentare a trupei, pentru cei mai puţini iniţiaţi. Formaţia s-a nǎscut în 1999 din iniţiativa lui Dan şi Adrian, care pe vremea aceea cântau în ,,Altceva”. Astǎzi trupa constǎ din vocalisul Dan (simbolul rezistenţei), basistul Bortun (simbolul respectului), chitaristul Cantemir, toboşarul Darius, Mugurel (simbolul remuneraţiei) la clape şi mai nou Vicky, o tânǎrǎ studentǎ la Conservator.

Cu piesa ,, Criogenia salveazǎ Romǎnia”, Taxi a ajuns în locurile de vârf ale topului românesc In anul 2000 trupa câştigǎ noi fani cu piesele ,, Doi zero zero zero”, ,,Jumǎtatea mea” şi ,,Luna”, care de altfel a câştigat şi preselecţia pentru Eurovision.

Pentru ultimul album ,, Romantica” au existat diverse colaborǎri cu nume mari precum Mihaela Rǎdulescu, Cheloo de la Paraziţii, Qvartetul Mask, Adelin Petrişor, fotograful Vali Călinescu şi saxofonistul Sorin Ştefan. Piesele sunt inspirate, dupǎ spusele vocalistului Dan, din viaţa realǎ, cea mai sofisticatǎ piesǎ de pe ultimul album fiind ,, O viaţǎ fǎrǎ noi” care conţine incursiuni în afara sound-ului Taxi. Totuşi nu se poate vorbi despre o schimbare de stil a trupei, ci mai degrabǎ despre o îmbunǎtǎţire. Nu de aceeşi pǎrere este şi o fanǎ mai vârstnicǎ, dupǎ cum recunoaşte Dan: ,,mi-a zis: ce faceţi dom’le? Nu mai faceţi piese de alea frumoase ca înainte!” Fanii exaltaţi de asearǎ nu puteau sǎ spunǎ acelaşi lucru.

Pe scenǎ Taxi a arǎtat mai mult decât oricând cǎ este în primul rând o familie. Dându-şi seama cǎ toţi membrii trupei împart acelaşi prosop, Dan a recunoscut: ,, eu i-am plimbat pe câte unul de aici în cǎrucior când erau mici şi şi ei va trebui sǎ facǎ exact acelaşi lucru cu mine peste câţiva ani”. Prietenia dintre membrii trupei a durat însǎ numai pânǎ în momentul în care Dan, vrând sǎ cânte o piesǎ ,, bǎrbǎteascǎ” a fost lǎsat singur cu Vicky de cǎtre bǎieţii, care s-au dus sǎ ,, bea o bere”.

Dan totuşi nu s-a lǎsat descurajat. Preluând ba rolul unui cavaler suferind, ba cel al unui rapper înrǎit, el a umplut scena cu viaţǎ şi sala cu hohote de râs. Surpinsi au fost nu numai oamenii din public ci şi membrii trupei când Dan mai începea o piesǎ ,,surprizǎ”, ceilalţi membrii trebuind sǎ-l ,,prindǎ din zbor”.

La sfârşitul concertului fromaţia Taxi a fost rechematǎ de un public disperat. ,,Oricum nu vroiam sǎ plecǎm” a recunoscut Dan. ,, Oricum nu vǎ lǎsam sǎ plecaţi” a strigat o tânǎrǎ din rândul trei. ,, Cel mai important e sǎ fie fericit publicul. Asta este cea mai mare satisfacţie a unui artist” a subliniat Dan, când a fost întrebat dupǎ sfârşitul concertului despre impresiile generale.

Editor & Foto: Denisa Seician

Tags: , , ,


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.