Piesa de teatru Delir în doi..în trei, în câţi vrei a lui Eugen Ionesco a fost  pentru prima dată deschisă publicului în 2010, vineri 29 ianuarie, de la ora 20,  si se va relua pe data de 14 Mai 2010 la Teatrul privat Sala Mică de la Fabrica de Pensule. Premiera a avut loc în 28 noiembrie 2009. Iubitorii teatrului absurd au savurat la maxim vreme de 70 de minute piesa pusă în scenă și regizată de Mihaela Panainte. Actorii Maria Hibovschi, de la teatrul Tandem din Piatra Neamț și Emanuel Petran, Teatrul Național Cluj-Napoca, au avut o prestaţie de excepţie, pe un scenariu…mai mult decât „delicios”. Decorul şi vestimentaţia actorilor, asigurată de Székely Cecilia Anna, lăsa loc de interpretări. Dacă nuanţele de bej, maro, cafeniu ale hainelor, alături de şosetele groase bătrâniceoase, sau papucii de casă trimiteau spre un cuplu grisonat, conflictul interior expus îi încadra pe cei doi în segmentul de vârstă 30-35, cu posibilitate de extensie plus-minus. Atmosfera din public era dependentă de fiecare mişcare a actorilor, ca-ntr-o hipnoză asumată. Stările produse au oscilat de la râsul zgomotos, la tăcerea meditativă, zâmbete triste de complicitate, sau bucurie din empatie. Piesa începe cu scena spălării picioarelor soţului în apa pe care femeia o atinge apoi de propria faţă. Un gest surprinzător cu exces de zel. Cuplul mimează incompatibilitatea aspiraţiilor, respectiv imposibilitatea convieţuirii armonioase atât la nivelul simplist al lucrurilor, cât mai ales prin raportare la opoziţia intelectuală. Deşi cei doi respectă sintagma renascentistă coincidentia oppositorum (armonie prin împăcarea contrariilor), fapt vizibil în energia pasională pusă la comun, comunicarea armonioasă este doar secvenţială. Singurele elemente care le asigură partenerilor o doză de modernitate, sunt căciulile adaptate la prezent (care marchează parcă ridicolul) şi oja de-un vişiniu-putred a soţiei. Ceasul de perete colorat într-un verde aprins şi pe format vechi guvernează pe un suport albastru-fragil. Prosopul portocaliu spălacit, are drept corespondent şurubelniţa soţului-meşteşugar amator cu mâner într-o nuanţă tare de portocaliu. Dar sincronizarea funcţionează doar în plan material, cuplul aflându-se într-un război interior prelungit, pe de-o parte şi un război în doi, contra celorlalţi pe de altă parte. Prin raportare la aceştia din urmă una din replici este: „Măcar noi ne plictisim mai puţin stupid!” O altă recunoaştere a incapacităţii de control asupra situaţiilor de viaţă o regăsim în lamentaţia „Totu-i o escrocherie!” Finalul nu ne-a lămurit cu argumente cine a câștigat în lupta imaginară: melcul sau broasca ţestoasă și asta pentru că între un el și-o ea argumentele nu au finalitate. După trei reprize de ovaţii ale publicului avizat, sau amator de teatru, actorii s-au retras în culise iar discuţiile pe marginea piesei au luat startul.

La ieşire unii au rămas să disece impresii la ţigară, alţii au luat-o în grabă spre casă.

Editor &Foto:Alina Mihuţ